32-Distance

Renesmee POV

-Hey! am spus incercand sa par entuziasmata.
-Buna! Mi-a raspuns Jacob lenes de la “capatul celalalt al firului”. Impropriu spus “fir”. Cine mai foloseste telefonul fix in ziua de azi?
-Cum a fost la liceu? Ceva nou?am intrebat nestiind cum sa fac conversatie.

De la prima prezentare, eu si Jacob ne-am indepartat destul de mult. Incetul cu incetul, relatia noastra s-a racit considerabil. Nu ca nu ne-am iubi..asta ar fi chiar imposibil din moment ce suntem suflete pereche, doar ca nu mai petrecem asa mult timp impreuna, din cauza “carierei” mele de model care imi ocupa aproape tot timpu. Chiar imi pare rau…pe cuvant ca-mi pare. Dar de fiecare data cand incerc sa-mi cer scuze, el imi spune pe un ton fara inflexiuni “N-are nimic!”.

Stiam ca il doare enorm ca ne-am indepartat atat de mult. Stiam, pentru ca si eu simteam la fel.
Erau saptamani intregi cand Alice ne invoia de la ore ca sa mergem in cine stie ce parte a lumii, pentru cine stie ce prezentare sau sedinta foto.
Gandurile mi-au fost intrerupte de raspunsul lui:

-Nu, nimic special! Doar obisnuitele barfe si nelipsita plictiseala! a spus, pe un ton folosit mai de graba de cei care prezinta vremea. Un ton fara sentimente, banal. Desi incerca sa-si ascunda durerea, eu stiam. Stiam si ma simteam al naibii de vinovata.
-Cu prezentarile cum merge?
-Aaa..bine! am spus nestiind ce-as putea sa-i raspund.
-Renesmee! La machiaj! a strigat Mya, care a devenit, brusc, prima persoana de pe lista “Pe cine ar trebui sa omor”.
-Te las, cred ca ai treaba.. a spus si de data asta am putut sa simt tristetea in vocea lui.
-Ok, pa! am spus pe acelasi ton.

La dracu’! De ce mi-am dorit asta? Ce poate sa-ti placa la a fi tarata de colo-colo toata ziua, machiata, pozata, imbracata de mii si mii de ori pe zi, mai ceva ca o papusa Barbie?
nu zic ca nu e frumos sa te simti atractiva, sa stii ca toti barbatii din lume si-ar da viata macar pentru un cuvant din partea ta. Dar la ce bun? Cu ce te ajuta toate astea cand sufletul tau e pustiu, cand inima ta tanjeste dupa compania unei persoane aflate la mii si mii de kilometri departare? Cum sa te bucuri de faima si de admiratia tuturor, cand sti ca l-ai ranit pe cel pe care l-ai iubit intotdeauna, si pe care il vei iubi toata viata? Cum sa zambesti cand singura persoana care te-a putut face vreodata fericita, stapanul inimi tale, cel care te completeaza, sufera din cauza ta?

-Nu incepe sa plangi! Incerc sa te machiez! s-a plans Ronna.

La dracu’ si cu ea! Cu ce drept imi spune ea sa nu plang? Ce stie ea despre cum e sa te simti incomplet, sa simti ca inima ta te-a parasit, ramanand departe, acolo unde ii e locul, acolo unde iti este si tie locul?

La inceput eram extrem de entuziasmata de toate cacaturile astea. Ma simteam extrem de bine sa-i vad pe toti admirandu-ma. Intr-o perioada ajunsesem sa traiesc de la o prezentare la alta, fara sa-mi mai doresc altceva. Pasind pe podium ma simteam “acasa”. Simteam ca asta e ceea ce-mi doresc sa fac, ceea ce ma face fericita. Traiam pentru a vedea lumina orbitoare a blitz-urilor, traiam pentru a ma simti atragatoare, dorita. Nestiind ca singura persoana a carei admiratie m-ar face cu adevarat fericita este departe, suferind din cauza nepasarii mele.

Cu toate astea, mereu asteptam cu nerabdare sa-l vad pe Jake. In primele saptamani lucrurile nu se schimbasera atat de evident. Erau chestii marunte, pe care atunci nu le-am remarcat, dar care acum parca imi sar in fata si-mi striga cat de proasta am putut fi. Lucruri marunte ca faptul ca nu ne mai tineam tot timpul de mana, nu ne mai sarutam cu atata pasiune, nu mai aveam zambetele alea tampite de copii indragostiti pe fata cand ne vedeam.

Incet-incet am inceput sa ma “dedic” tot mai mult carierei, si am devenit, daca asta era posibil, chiar mai obsedata de moda decat eram. Probabil subconstientul meu a realizat inaintea mea ca lucrurile nu mai sunt ca inainte, si incerca sa ma protejeze, incercam sa gasesc refugiul in moda, in ceea ce credeam ca imi place.

Am inceput sa ne vedem din ce in ce mai rar, si chiar si atunci cand eram acasa, petreceam din ce in ce mai putin timp impreuna, poate si din cauza tacerii penibile care punea stapanire pe noi. Niciunul nu avea curajul sa spuna cu voce tare ce simte, ce gandeste, desi amandoi stiam ca mai devreme sau mai tarziu, va trebui sa ne luam inimile in dinti si sa discutam ca niste oameni maturi, sa ne rezolvam problemele.

In primele trei luni, moda mi-a fost suficienta, si mi-a orbit sufletul, astfel nu vedeam cat de mult ii raneam pe cei din jur prin faptul ca petreceam atat de mult timp pe podium sau in fata aparatelor de fotografiat.
Dar la un moment dat, fara stirea sau permisiunea mea, lucrurile au inceput din nou sa se schimbe. Prezentarile au inceput sa devina obisnuinta, apoi rutina, apoi plictiseala, iar sedintele foto au devenit doar ore intregi de chin, ore in care trebuia sa zambesc non-stop, sa ma intorc,sa stau asa, pe urma invers..exact ca o marioneta in mainile papusarului.

Asta devenisem! O marioneta fara sentimente, dirijata de cei din jur. O marioneta a carei parere nu conteaza, dirijata de cei , carora nu le pasa daca am obosit, sau daca vreau sa dorm, sa plang sau sa-i dau dracu. Nu! Tot ce vor ei de la mine e sa zambesc la comanda!

M-am indepartat de cei dragi, pentru a ma dedica din ce in ce mai mult unei pasiuni care nu imi apartine.

Cand intr-un interviu cineva m-a intrbat ce-mi place la a fi model, de ce am ales moda, pur si simplu am ramas blocata, adancita in ganduri. Atuncfi a fost momentul in care am realizat ca nu asta e ceea ce-mi dorec. Am realizat ca asta nu e pasiunea mea.

Si realizarea m-a lovit din plin. De’abi am putut sa-i soptesc saracului om un “Asta mi-am diorit mereu” -complet fals, inainte sa ies pe usa si sa incep sa plang. Probabil m-a crezut nebuna pentru ca am iesit asa, dar chiar nu-mi pasa.

-Nes..aa..Renesmee! Tu urmezi! mi-a spus Emma la fel de entuziasmata ca in prima zi. Blestemata de prima zi care m-a transformat in fantoma care sunt acum. Caci asta e adevarul..am ramas doar o umbra a ceea ce a fost Renesmee inainte. Pe chipul meu se mai regaseste doar o umbra a fericirii pe care o simteam candva, fericire provenita din lucruri marunte cum ar fi cativa fulgi de nea, sau un sarut nevinovat. Dar, ca de obicei, nu m-am multumit cu atat. Mi-am dorit mai mult si mai mult, dorinta asta prosteasca secatuindu-mi sufletul.

Ceea ce m-a rascolit mai rau, a fost ca Emma a vrut sa-mi zica Nessie. Pur si simplu nu mai suportam sa aud o alta persoana inafara de Jacob spunandu-mi asa. Cand intr-o zi Mya mi-a zis “Nessie” , pur si simplu am inceput sa tip, apoi lacrimile au inceput sa-mi curga siroaie pe fata. Inca nu mi-am dat seama de ce am reactionat asa atunci…cred ca din cauza durerii pe care pana atunci incercasem s-o ignor, iar atunci m-a lovit prea brusc.

Am pasit pe podium mult mai increzatoare decat in prima zi, dar lipsindu-mi entuziasmul de atunci. Nu mai vedeam nimic fericit in situatia asta. Ma transformasem intr-o papusa Barbie de plastic, dura. O papusa care defila, zambea, poza. Optiuni limitate! Probabil eram o varianta chinezeasca nereusita. O papusa considerata de multi fara sentimente, o papusa care nu avea dreptul sa iubeasca.

Am zambit fals si am facut o pirueta rapida, apoi m-am indreptat cat mai repede posibil spre iesire. Mi se urase de toata prefacatoria asta. Blitz-urile care la inceput imi dadeau atata satisfactie, acum mi se pareau insuportabile. Doar fulgere luminoase menite sa te orbeasca.

-Te-ai descurcat minunat! a spus Alcie strangandu-ma in brate. Si ea, ca si Emma isi pastrase acelasi entuziastm de la inceput.

Niciodata nu m-a lasat inima sa-i spun ca asta nu e cemi doresc. Ea era fericita cu asta, asa ca incercam si eu sa fiu cat mai fericita posibil Atat de fericita cat i se permitea unei papusi Barbie sa fie.

Karla renuntase dupa aproximativ o luna. Si o admiram pentru ca a avut puterea sa faca asta. O admiram pentru ca a avut curajul sa spuna in fata tuturor ca asta nu e viata pe care si-o doreste, ca asta nu o face fericita. Nimeni n-a condamnat-o pentru asta, ba din contra, toti vorbeau de ea cu admiratie in glas. In mod special manechinele. Niciuna n-a spus vreodata de ce o simpatizeaza pe Karla, insa eu stiam. Aproape toate fotomodelele stiau. Erau putine cele ca Emma, care chiar sa fie fericite facand asta.

Alice era de’a dreptul faimoasa. Devenise cunoscuta intr-un timp foarte scurt, si scosese pe piata in opt luni mai multe colecti decat scosesera altii in ani intregi de munca.
Era admirata si pentru ca dupa fiecare prezentare, dona 50% din castiguri unei case de copii, lucru pe care nu multi l-ar face. E mult mai placut sa dai o gramada de bani pe haine de calitate atunci cand sti ca o buna parte din ei se vor indrepta spre persoane care chiar au nevoie.

Nici Linda nu era prea fericita cu viata asta, insa, ca si mine, nu dorea sa-i strice distractia lui Alice. Spre deosebire de mine, ea nu-si pierduse capul atunci la inceput, astfel ca relatia ei cu Seth nu s-a racit asa de mult.

-Rnesmee! am o veste extraordinara!
-Ce veste Alice? am spus incercand sa simulez macar jumatate din entuziasmul ei.
-Maine ai programata o sedinta foto pentru…. a asteptat putin, incercand sa ma tina in suspans. Orice ar fi spus sunt sigura ca nu ma va face sa ma simt mai bine. Doar o alta zi de chin.

Zambete, machiaj, haine. Din nou zambete, lt machiaj, alte haine…ati prins ideea. Oameni care tot ce fac este sa zambeasca fals si sa arunce cu ordine in stanga si-n dreapta.

-MAXIM! a spus Alice speriindu-ma. A tipat asa dintr-odata, iar eu nu eram deloc atenta. Nu e minunat? a continuat ea.
-Alice, ce poate fi atat de minunat in a poza aproape dezbracata intr-o revista pentru barbati? am intrebat de data asta nemaincercand sa-mi ascund adevarata stare de spirit. Ea s-a bosumflat instantaneu ca reactie la replica mea cam “acida” pentru gustul ei, dar apoi a redevenit “Alice cea mereu fericita”.
-Renesmee! Sunt fete care ar omori pentru a primi o astfel de sansa.. a inceput ea sa-m explice, dar atunci mi-a picat fisa.
-Exact! Tu ai spus-o! Sunt fete care ar omori pentru sansa asta! De exemplu Emma ar fi extrem de incantata! am spus sperand ca poate scap.
-Da, probabil! a spus ea parand ca se gandeste. Dar ei te vor pe TINE!! a tipat cateva secunde mai tarziu.

Oh, excelent! Extraordinar! Perfect! Nu pot sa-mi imaginez ce s-ar mai putea intampla astfel incat ziua asta se devina mai rea de atat.

Dar, ca de obicei, atunci cand cred ca lucrurile nu pot fi mai rele, se intampla ceva care imi dovedeste contrariul.

-Buna printeso!
-De unde dracu’ ai aparut?! am intrabt privind cocalarul in toata regula care statea in fata mea aproape salivand. Ce scarboos! Patetic!
-Astea sunt detalii scumpo! Am relatii!
-Uite cum sta treaba: ma doare fix in cot de relatiile tale! Nu ai ce cauta aici! am tipat de-a dreptul enervata. Asa ca iesi dracu’ afara odata!! Si nu ma iei pe mine cu scumpo!! In caz ca n-ai observat nu sunt una dintre pitipoancele cu care umbli tu!
-Dar scumpo…
-Iesi dracu’ afara!!! am tipat cat m-au tinut plamanii si in sfarsit una dintre gorilele de la paza a aparut si l-a scos afara. Cand a intrat unde dracu’ erati?!

De’abi astept sa se termine odata ziua asta stupida!