Cel puţin nu curând. Ştiu, am promis că mai scriu o poveste , însă tot ce am reuşit să scriu (de la începutul verii până acum) sunt 2 pagini de word, pe care le-am scris într-o singură seară. Am crezut atunci că în sfârșit mi-a revenit entuziasmul, dar se pare că a fost doar inspirație de moment. Ideile le am, știu povestea și pur și simplu o ador, dar nu pot s-o scriu. Pentru că de fiecare dată când deschid un document nou, e ca și cum peste ideile mele s-a așternut liniștea.
Va mai urma totuși o poveste, pe care am început-o împreună cu Zizi, însă nu pot să spun când. Momentan amândurora ne cam lipsește cheful de-a scrie, motiv pentru care va mai întârzia puțin. Oricum, când va fi gata, veți fi primii care vor afla.
Îmi cer mii de scuze pentru că v-am dat speranțe, însă la momentul respectiv credeam că voi mai scrie. Acum, nu mă mai atrage.. pur și simplu nu mă mai simt entuziasmată când mă gândesc să aștern povestea pe… ecran:))
Blogurile şi poveştile deja scrise nu dispar nicăieri, o să rămână aici… atâta timp cât va exista wordpress’ul, astfel că dacă veţi avea vreodată plăcerea să le recitiţi, ştiţi unde să le găsiţi… Chiar şi eu rămân uneori prinsă între rânduri, recitind, amintindu-mi cum petreceam ore în șir scriind, și îmi plăcea să fac asta.
Am observat recent, că primele capitole din OVERPROTECTED sunt îngrozitoare:)) M-am gândit să încerc să modific puţin exprimarea, să le mai lungesc…etc, dar am ajuns la concluzia că nu am ce să le fac, oricum n-aş ştii de unde să încep. Sper totuşi să-mi iertaţi nepriceperea… este prima mea poveste, iar până atunci uram compunerile…:)) Aşa că, vă puteţi da seama foarte uşor că nu aveam un stil de a scrie. Eu consider că pe parcurs m-am redresat, iar Overprotected va avea mereu un loc special în sufletul meu, pentru că mi-am dorit foarte mult s-o scriu, ca dovadă și faptul că am terminat-o în maxim 3 luni. 
Nu regret zilele în care scriam ore în șir, ba din contră, îmi aduc aminte cu zâmbetul pe buze de acele zile.. ce regret e că mi-am pierdut entuziasmul. Și știu foarte clar că atunci când nu simt cu adevărat că-mi doresc să fac un lucru, n-o să iasă bine. De aceea mă opresc aici, cât încă nu am dat în aberații plictisitoare.
În încheiere, vă mulțumesc pentru că ați fost alături de mine, a însemnat enorm de mult să știu că cineva citea ce scriam eu cu atâta.. pasiune:))
:D
Uite ca am ajuns si la final. Nici nu-mi vine sa cred. Parca ieri scriam primul capitol, si-mi faceam griji ca nu stiam daca o sa citeasca cineva porcariile pe care le scriu eu..
Asa ca “povestioara” este scrisa de o prietena ft buna. E mai mult haioasa, pentru ca nu a vrut sa va plictiseasca, dar personajele principale sunt Karla si Jay, caracterele lor ramanand neschimbate. Singurul lucru care s-a schimbat e persoana care a scris:D
